четверг, 21 января 2010 г.

[VIDEO] Operatii cu ajutorul unui robot medical, in premiera la Cluj-Napoca © [2009] Intuitive Surgical, Inc.

La Institutul de Urologie si Transplant Renal (IUTR) Cluj-Napoca au avut loc sambata doua interventii chirurgicale de transplant de rinichi cu ajutorul unui robot medical, operatiile fiind o premiera in Europa de est.

Directorul IUTR, chirurgul Mihai Lucan, a declarat intr-o conferinta de presa, ca robotul Da Vinci va fi manevrat de chirurgi romani, americani si spanioli, iar organele sunt prelevate de la donatori, membri ai familiei bolnavilor. "Vom efectua doua interventii in premiera nationala si est-europeana, de recoltare de rinichi pentru transplant si apoi de transplant la pacientii bolnavi, facut cu ajutorul unui robot medical Da Vinci cu patru brate. Este vorba despre o fetita de 14 ani, din Iasi, care va primi un rinichi de la mama sa, si de o femeie de 31 de ani, din Petrosani, care primeste un rinichi de la soacra sa. Ambele paciente fac dializa din anul 2009, fetita din ianuarie, iar femeia din septembrie", a afirmat Mihai Lucan inainte de efectuarea operatiilor, adaugand ca operatii de transplanare de organe cu ajutorul robotului Da Vinci se mai fac la Paris si Barcelona.

Potrivit medicului american Alberto Breda, robotul medical ofera chirurgului o mai mare precizie si scade riscul sangerarii excesive, ambele necesare in special in cazurile in care se intervine asupra unu organ sanatos, care dupa prelevare trebuie sa isi pastreze toate functiile. "Robotul medical ofera chirurgului o mai mare precizie in cazul interventiei, ceea ce este important din punct de vedere al vascularizarii organului prelevat in cazul unui pacient sanatos", a precizat urologul american, care a mai efectuat 15 operatii de transplant de rinichi cu robot medical Da Vinci.

Pacientii operati sambata pot fi externati dupa trei zile, daca se recupereaza normal, iar interventia chirurgicala dureaza in jur de 3 ore.

© [2009] Intuitive Surgical, Inc.

Urologul Mihai Lucan a mai anuntat sambata ca in cursul saptamanii acesteia, tot la IUTR, va efectua operatii de prostata si tumori veziculare, in premiera nationala.

понедельник, 18 января 2010 г.

Bucket Rover – galeata pe patru roti. Te-ai plimba cu ea?

V-am mai prezentat masini ciudate pana acum, dar acest prototip ne-a pus capac chiar si noua! O masina cu adevarat unica, ciudata – o galeata pe patru roti. La propriu! Nu exista informatii despre performanta acestui vehicul, dar nici nu cred ca ar interesa pe cineva. O simpla privire asupra conceptului, poreclit Bucket Rover, te va face cu siguranta sa gandesti ca locul masini minune nu e pe strada.
Ar mai fi de spus doar ca aceasta ciudatenie pe patru roti este doar un prototip digital.Cui i-ar placea ca acest concept sa ajunga masina „in carne si oase”? Astept comentariile voastre!


General Motors a virat 650 milioane euro filialei germane Opel
Grupul auto american General Motors (GM) a anuntat luni intr-un comunicat transmis autoritatii de supraveghere a burselor americane, SEC, ca a virat 650 milioane euro filialei europene Opel, aflata in curs de restructurare, pentru a o sustine financiar temporar, relateaza L'Echo, preluat de NewsIn. "Pe 4 ianuarie 2010, GM a acordat un ajutor suplimentar de 650 milioane euro grupului Opel si filialelor sale, pentru a ajuta la finantarea activitatilor pana la gasirea unor surse de finantare cu caracter permanent", a explicat General Motors.

Aceasta suma reprezinta rambursarea anticipata a contractelor in cadrul grupului General Motors, ce trebuia onorata initial in aprilie si iulie 2010, a precizat GM.

General Motors, care trebuia initial sa vanda Opel, a renuntat la acest plan in luna noiembrie si a decis sa restructureze pe cont propriu activitatile europene.

Grupul are nevoie de 3,3 miliarde euro pentru a finanta aceste restructurari si spera sa obtina ajutoare publice de 2,7 miliarde euro.

Planul pe care presedintele General Motors, Nick Reilly, spera sa-l incheie pana la finalul lunii ianuarie, prevede circa 8.300 de disponibilizari in Europa, dintr-un total de aproape 50.000 de angajati.

Grupul a virat deja in noiembrie 600 milioane euro filialei Opel, pentru a rambursa un credit acordat de guvernul german, cu scopul de a mentine operatiunile Opel, in perioada in care GM cauta un posibil cumparator.

Volkswagen Golf si Ford Fiesta au fost cela mai vandute modele in Europa anul trecut
Volkswagen Golf a fost cel mai vandut model auto in Europa anul trecut, cu peste jumatate de milion de unitati, in timp ce Ford Fiesta s-a clasat pe locul secund, dupa ce in 2008 terminase pe pozitia a patra, arata datele companiei de cercetare JATO Consult care a cumulat cifre de vanzari din 27 de tari europene. Fiat Panda si Ford Fiesta au fost masinile din top 10 ale caror vanzari au avansat cel mai mult anul trecut, in timp ce Ford Focus a scazut cel mai mult.

Iata topul celor mai vandute masini, cu numarul de unitati si variatia fata de 2008

1. Volkswagen Golf 571.838 +23,9%
2. Ford Fiesta 472.091 +44%
3. Peugeot 207 367.160 -9,7%
4. Opel Corsa 351.907 -2,5%
5. Fiat Punto 323.536 +15,9%
6. Renault Clio 312.925 -6,9%
7. Ford Focus 309.134 -15,1%
8. Fiat Panda 298.914 +33,8%
9. Volkswagen Polo 282.780 +2,4%
10. Opel Astra 275.638 -14,1%

Datele JATO Consult cuprind 27 de piete auto europene in care anul trecut s-au vandut in total 14,35 milioane masini noi, scadere de 0,7% fata de 2008.

incredibil,copila,luni,gasita,daramaturi
Click aici pentru Galeria Foto

Incredibil! Copila de 16 luni, gasita vie sub daramaturi dupa 68 de ore.

Micuta Winnie Tilin, care are doar 16 luni, a fost scoasa în viata de sub darâmaturile casei sale, la 68 de ore dupa producerea cutremurului din Haiti. Strigatele slabe ale lui Winnie au fost auzite din întâmplare de catre Deiby Celestino, membru al unei echipe TV australiene care filma dezastrul din urma seismului, ce pâna în momentul de fata a luat viata a 70.000 de oameni. Târându-se printre darâmaturi si ...

Ford Mondeo facelift vine cu lumini LED si motoare Euro 5

Ford Mondeo facelift vine cu lumini LED si motoare Euro 5

Versiunea 2010 a modelului Mondeo va primi din partea Ford o serie de retusuri estetice, o lista de dotari imbogatita, transmisia cu dublu ambreiaj PowerShift si noi motorizari Euro 5.

пятница, 15 января 2010 г.

Cel mai inalt si cel mai scund om din lume s-au intalnit la Istanbul

Cel mai inalt si cel mai scund om din lume s-au intalnit la Istanbul

O intalnire mai putin obisnuita a avut loc in Turcia, intre cel mai inalt om din lume, turcul Sultan Kosen, si chinezul He Pingping, cunoscut ca fiind cel mai scund om din lume. Sultan Kosen, care atinge o inaltime de 2,46 metri, a fost declarat "cel mai inalt om din lume" de Cartea Recordurilor in luna septembrie a anului trecut si de atunci isi doreste sa il intalneasca pe He Pingping, care masoara numai 74 de centimetri
Bin Laden,

Bin Laden, "un nou look"


Pentru a da un nou sufu cautarilor teroristului numarul 1, Osama bin Laden, FBI a realizat un nou portret cu liderul al-Qaida si a dat publicitatile fotografiile, potrivit 7sur7. Gratie tehnicii, bin Laden a fost imbatranit pe calculator. Acum in varsta de 52 de ani, infatisarea lui bin Laden pare complet schimbata fata de cea cu care eram obisnuiti in cei opt ani, de la atentatele din 11 septembrie cand a inceput vanatoarea...

La Multi Ani... maestre!

среда, 6 января 2010 г.

Emil Boc a cerut sprijin pentru legea privind traficul de frontieră cu Republica Moldova

Emil Boc a cerut sprijin pentru legea privind traficul de frontieră cu Republica Moldova

Premierul Emil Boc a cerut marţi sprijin grupului senatorial al PD-L pentru adoptarea Legii bugetului, dar şi pentru urgentarea adoptării legii responsabilităţii fiscale, cea privind reforma în administraţia locală şi cea privind micul trafic de frontieră cu Republica Moldova. "Contăm foarte mult pe sprijinul parlamentar în anul care urmează. Vom avea legea bugetului de stat - un examen politic important pentru România", a declarat Boc, la debutul întrevederii cu senatorii PD-L.

Premierul le-a solicitat, de asemenea, senatorilor democrat-liberali să facă o prioritate din adoptarea legii responsabilităţii fiscale. O altă cerere a şefului Executivului a vizat legea privind micul trafic de frontieră cu Republica Moldova.

Boc a declarat că l-a asigurat, luni, pe omologul său moldovean, Vlad Filat, că va cere sprijin legislativ pentru adoptarea actului normativ, în sesiunea parlamentară extraordinară, astfel încât Guvernul să demareze toate procedurile tehnice pentru intrarea în vigoare a acordului.

Boc a solicitat şi sprijin pentru legile ce vizează reforma administraţiei locale pe două componente: legea poliţiei locale şi legea care vizează standardele de cost din administraţia locală. "Vreau să ştiţi că nu voi folosi instrumentul ordonanţelor de urgenţă pentru aceste legi", a spus Boc.

Premierul i-a asigurat pe senatorii PD-L că membrii Cabinetului vor păstra contactul cu parlamentarii din comisiile de specialitate şi din grupurile politice, indiferent de formaţiunea pe care o reprezintă.

понедельник, 4 января 2010 г.

Ţigări de contrabandă de peste 7,2 milioane de euro, confiscate în 2009 de către poliţia de frontieră română

Ţigări de contrabandă de peste 7,2 milioane de euro, confiscate în 2009 de către poliţia de frontieră română

Poliţia de frontieră a confiscat anul trecut ţigări de contrabandă, în valoare de 7,2 milioane de euro, marfa provenind din Ucraina sau Republica Moldova şi fiind destinată pieţelor din România sau din străinătate, informează Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră român.

Totodată, în cadrul acţiunilor întreprinse pe linia prevenirii şi combaterii contranbandei cu bunuri de larg consum şi metale preţioase, poliţiştii de frontieră au depistat mărfuri destinate comercializarii la negru în valoare de peste 102 milioane lei, precum şi peste 10,5 de kilograme de bijuterii din aur şi 83 de kilograme de bijuterii din argint.

Peste 7 milioane de pachete de ţigări

În 11 luni din anul 2009, poliţiştii de frontieră - independent sau în colaborare cu inspectorii vamali ori reprezentanţi ai altor instituţii abilitate - au reţinut în vederea confiscării un număr de aproximativ 7.350.000 de pachete ţigări de contrabandă, în valoare de peste 7,2 milioane euro (29.462.206 de lei).

Marfa era destinată comercializării la negrupe pieţele din ţară sau străinătate şi provenea din Ucraina sau R. Moldova, iar persoanele implicate erau, în majoritatea cazurilor, cetăţeni moldoveni, ucraineni sau români.

Controale la intrarea şi ieşirea din ţară

Acestea au fost depistate atat la intrarea în ţară - în punctele de trecere a frontierei sau la frontiera verde - cât şi la ieşire către statele Schengen, scopul persoanelor implicate fiind comercializarea la negru pe pieţele de desfacere din ţara noastră, cât mai ales pe cele din vestul Europei, unde preţul unui pachet de ţigări este de patru ori mai mare decât în România.

Din cazuistica înregistrată, s-a constatat că traficanţii proveneau, preponderent, din România, Ucraina şi R. Moldova, dar şi din alte state precum: Turcia, Rusia, Bulgaria, Serbia, Grecia, Ungaria etc. Cele mai traficate mărci de ţigări au fost Saint George, Marble, Monte Carlo, Ronson, LM, Marlboro etc. iar pe frontiere, cele mai ?active? din punct de vedere al încercărilor de introducere a ţigărilor în Romania au fost cele de Est, Nord şi Sud-Vest.

De unde provin ţigările confiscate?

La frontiera de Est - au fost predominante ţigările de origine din R. Moldova, introducerea acestora în ţară fiind realizată prin punctele de frontieră, fie în cantităţi mari, în mijloace de transport special amenajate, fie în cantităţi mici - încadrate plafonului vamal - de către persoane fizice.

La frontiera de Nord - au fost predominante ţigările de origine ucraineana, traficanţii - organizaţi în adevărate grupuri infracţionale, cu segmente în străinatate, la frontieră şi în interiorul ţării - încercând trecerea pachetelor de ţigări (baxuri) peste frontiera verde, noaptea.

În judeţele din Sud-Vestul ţării - au fost descoperite, în general, ţigări de calitate medie şi superioară, achiziţionate din magazinele duty-free şi transportate peste frontieră, în cantităţi mici, de persoane fizice.

O altă metodă folosită de traficanţi, a constat în ascunderea în automarfare printre mărfurile transportate de persoane juridice, a unor însemnate cantităţi de ţigări de contrabandă (metoda "capac") sau chiar prin modificarea mijloacelor de transport, respectiv crearea unor spaţii special amenajate. Această metodă a fost uzitată în mod special, la ieşirea din ţară pe frontiera de Vest, dar şi la intrare, la graniţa sud-vestică şi estică. (Meidafax)